Teritoriul psihologic

Teritoriul psihologic, concept prin care teritoriul statal îsi poate exercita pe deplin paradigma, iar în cazul teritoriilor istorice romanesti aflate în afara granitelor firesti, il premerge, teritoriul statal putandu-se extinde la cel istoric. Acest teritoriul psihologic se cucereste prin afirmarea valorilor ce definesc o nație, valori ce o înscriu în istorie ca fiind a acestui spațiu ancestral. Aceste simboluri-valori sunt ”actele” de proprietate ale poporului din vremea de azi, acte care însă trebuie a le conștientiza ca sunt ale lui.

În spațiul românesc acolo unde domină structurile ce sunt exterioare paradigmei românești, care-si exercită puterea în detrimentul statului național, unitar si indivizibil, este necesar, pentru a contracara acest lucru, un transfer de putere exprimat prin solidaritate, unitate in actiuni si dragoste creștină, venit din partea zonelor libere, puternic identitare. Scopul este anularea sentimentului de dominatie instaurat în subconștientul alor noștri, de vectorii mai sus amintiți și restabilirea încrederii de sine.

Victoriile voievozilor, ale trupelor române, sunt si ale lor, sunt parte din aceste izbânzi ale istorie românești. Faptul ca românul din Vaslui este liber să trăiască în casa lui se datorează si celui din Miercurea Ciuc. Cei din Odorheiu si Doboi au luptat în oastea lui Mihai Viteazul, a lui Stefan cel Mare si Sfânt, au fost trupe române si au Învins. Mentalitatea de învingători, de proprietari de sânge a acestui pământ se va reinstaura prin constientizarea acestui fapt.

Cedând sau neglijând teritoriul psihologic riscăm să cedăm parte din teritoriul național, și cred, sper, că nimeni nu vrea acest lucru. Avem cu toții, si cei din Vaslui, Miercurea Ciuc, Brașov sau București aceleași acte de proprietate pe întreg teritoriul românesc. Ele sunt semnate cu sânge de eroii și martirii acestui Neam. Pe veci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *