102 ani de la Mărăsesti.

Putem spune din nou ”Pe aici nu se trece”? Câte vor mai trebui să se întâmple pentru a se putea auzi din nou acel strigăt care ne-a mântuit atunci ca popor? Disperarea națională i-a făcut atunci pe țărani să rămână în cămeșile lor albe, așa cum i-a năScut Dumnezeu pe acest Tărâm si să iasă în luptă la baionetă. Toată Istoria Voievozilor cu Spadă și a Răzeșilor s-a întrupat în acele zile. Era să moară Țara, iar prin fața ochilor ei i-a trecut întreaga viață, dar un strigăt a sculat-o din moarte: Pe aici nu se trece! Cât de tare va trebui să fim loviți din nou pentru a slobozi iarăși acea disperare națională si a ne ridica, îmbrăcând cămașa albă a Libertății? La o sută de ani de când țăranii și generalii români le-au spus străinilor că aici e România, mai avem încă de purtat multe bătălii. Pentru unirea cu teritoriile istorice răpite, pentru a nu fi șterse din memoria poporului numele martirilor, mărturisitorilor și luptătorilor acestui Neam, pentru a nu ne mai fi otrăviți copiii cu vaccinuri importate, pentru întărirea identității naționale din Covasna, Harghita, Mureș, pentru a nu muri neamul nostru în Inima Țării, pentru familia firească, pentru Rânduirea lăsată de Dumnezeu. Suntem în stare să purtăm aceste câteva bătălii pentru teritoriul duhului național? Reușim să atingem măcar câteva chestiuni punctuale, să punem de exemplu la punct un sistem de burse pentru a-i răsplăti pe copiii care se înscriu la scolile si secțiile cu predare in limba română din Covasna si Harghita stimulându-i în același timp pe cei din familiile mixte să facă la fel? Putem sprijini concret un preot ortodox să se stabilească într-un loc în care enoriașii ortodocși sunt în număr foarte mic, sau acolo unde nu mai există deloc, pentru a se putea întoarce la credința strămoșească si românii care si-au pierdut limba si credința? Putem purta aceste bătălii ”mici” dar concrete pentru a o avea pe cea mare, pentru România? Suntem capabili să luptăm împreună pentru liberatea de exprimare românească, să înfrângem cenzura aberantă, să putem avea o Voce neîngrădită de norme comuniste? Împreună putem spune cu ajutorul lui Dumnezeu din nou ”Pe aici nu se trece”. Prin acțiuni concrete care bineînțeles, presupun jertfă personală, putem nu numai să cinstim lupta înaintașilor noștri, ci să și o ducem mai departe. Fără implicare voastră concretă nu se va putea face mai nimic. Vor rămâne câtiva ”răzleți” care vor ajunge să vorbească de unii singuri. Imi spunea o prietenă dragă că-i vine uneori să posteze cu ”lacăt”, numai pentru ea, să vorbească cu peretele propriu si atât. Oameni buni, sfărâmați lacătul și haideți să re-”postăm” România pe Hartă! Cu pace și înțelepciune. Altfel vom pierde teritoriu, la propriu, fără niciun fel de metaforă. Lupta ”la baionetă” este grea. Fără armură, doar cu cămeși albe, ca la Mărășești, cu Dumnezeu înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *