De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil la Mănăstirea Petru Vodă, sub Privirea Părintelui Justin Pârvu.

De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil la Mănăstirea Petru Vodă, sub Privirea Părintelui Justin Pârvu. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru urările voastre dragi prieteni, să vă răsplătească Dumnezeu pentru gândurile bune, cu sănătate si fericire, într-o Țară în care, dincolo de toată gălăgia politicianistă, există încă un Ideal, Idealul Libertății de a fi Român. Biruiți deznădejdea și lăsați steagurile false să cadă în urma voastră; în ele nu bate vântul Istoriei Noastre, ci zădărnicia. Un singur Steag, cel Tricolor Românesc, se ridică spre Cerul Strămoșilor, iar în pânza lui nu se află negocieri, ipocrizie, minciună, trădare, jocuri politice si nici ”schimbări” de caractere sau de opțiuni de pe o zi pe alta. În pânza lui este sânge de martir si luptător, sunt faptele lui Eminescu și Goga, temelia unei întregi Doctrine Naționale. În pânza lui sunt figurile înalte ale generației interbelice, nu caricaturile jenante ale unor figuranți care mâine își schimbă rolul în funcție de interese sau conjunctură. Nu le dați Demnitatea voastră. Aveți Nădejdea că într-o zi veți merita ceva mai bun. Voi meritați România, Țara noastră, oameni buni. Clipa aceasta însă nu este a noastră, dar mâine va fi. Sfântul Arhanghel Mihail este Gândul Lui Dumnezeu, a Biruit întunericul. Avem o Certitudine. Până veți putea atinge cu mâna Zorii, încercați să-i vedeți, Ei Sunt Aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *