Câte ceva despre simbolistică

Câte ceva despre simbolistică, sau cum să-ți bați joc de România în aplauze furtunoase. Personajele sunt: un scriitor maghiar, Szekely Csaba, două piese de teatru, ,,Mihai Viteazul” și ,,Nu chiar 1918” și ,,uneltele,, de lucru ale autorului, extrem de apreciat dealtfel în Ungaria, mai nou și în unele locuri din România. Cele două ,,opere,, au fost lansate în țară la noi prin afișe mai mult decât grăitoare, fiind jucate în anul Centenarului, una cu o lună înainte de 1 decembrie 2018, la Târgu-Mureș, cealaltă chiar de Ziua Națională, la Sfântu-Gheorghe, aceasta din urmă urmând să recidiveze anul acesta, fix pe 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Astăzi vorbim puțin despre afișele de prezentare ale celor două piese cu autor comun, afișe ce dezvăluie din capul locului intenția lui Szekely Csaba, aceea de a batjocori simbolurile noastre naționale. În afișul piesei ,,Mihai Viteazul”, România este prezentată ca o halcă de carne crudă de porc pusă pe grătar. Imaginea are multiple conotații, refuz să le dezvălui fiindu-mi silă, dar cred că așa ne văd unii dintre ei, pe noi, românii. Afisul celei de a doua piese este nițel mai rafinat, dar la fel de sugestiv și agresiv antiromânesc. Culorile tricolorului nostru sunt estompate, steagul Ungariei pune punctul pe i în toată ecuația imaginii și lesne se poate citi ,,Nu iar 1918,,… vrabia mălai visează domnu Csaba! Mai pe românește spus, Unirea de la 1918 în viziunea autorului a fost un act artificial, produs de o simplă conjunctură istorică ”nedreaptă” și bineînțeles că, Ardealul aparține Ungariei, în interiorul statului român, fiind o comunitate ce se reprezintă prin steagul statului vecin si ”prieten”. Cu aceste două afise defilează ostentativ Szekely Csaba prin România. La Târgu-Mureș s-a jucat printr-o trupă de teatru maghiară, cu un succes destul de scăzut însă, instituțiile importante de cultură din oraș refuzând să-i pună în scenă ”opera”. La Sfântu-Gheorghe în schimb a fost primit de Teatrul ,,Andrei Mureșanu” cu brațele deschise, reușind culmea, să și umple o sală. Cum poți privi senin o astfel de piesă și să aplauzi după aceea? Grea întrebare…retorică, bineînțeles. Urmează să dezbatem cât de curând și subiectele propriu-zise; care subiecte? Ale atacului împotriva simbolurilor naționale ale României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *