Este necesară mobilizarea noastră

Este necesară mobilizarea noastră. Putem sta nepăsători atunci când esența Identității noastre de Neam, Limba Română, nu va mai fi singura limbă oficială pe acest Teritoriu pentru care ,,s-au vărsat tone de sânge” pentru ca el să fie românesc?
În anul Trianonului ofensiva UDMR a început în forță: introducerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat.
Sunt vizate administrația locală si centrală, justiția si învățământul. Este un atac fără precedent, dar lupta nu este ÎNCĂ pierdută pe niciun palier. Legea Codului Administrativ a fost declarată constituțională de CCR deoarece Avocatul Poporului nu a inclus în sesizare punctele referitoare la limbile minorităților naționale care se referă la extinderea folosirii acestora de la nivel local la nivel central si eliminarea pragului de 20%. In final legea va trebui promulgată de Instituția Presedenției României.
A doua lege UDMR care vizează învățământul si care dă posibilitatea ocolirii complete a limbii române în procesul de admitere în universități, deasemenea asteaptă promulgarea Presedintelui României.
A treia lege UDMR care este în stadiul de proiect, ce se referă la folosirea limbii maghiare în justiție, trebuie să treacă de Parlament.
Voi reveni asupra acestor trei chestiuni.
Ideea este că Ungaria si UDMR isi fac constiincios treaba. Au si cu ce, având în vedere fondurile imense pe care le au la dispozitie, mă refer atât la resurse materiale cât si umane.
Ce avem noi la dispoziție?
Sunt convins că avem determinare, credință si dragoste de țară. Petițiile, articolele, atitudinea scrisă în general, este deosebit de importantă, dar nu cred că este si suficientă pentru a afirma si apăra un Ideal Național.
Pe 23 februarie, ora 16,30 mergem la Cotroceni.
Nu ne lăsăm, Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *