Cum vine asta, noi să stăm acasă în timp ce Camera Deputaților adoptă proiectul de lege UDMR al autonomiei ”ținutului secuiesc”?

Nu există NICIO scuză în acest sens pentru „tacit”, pentru expirarea termenului de luare în dezbatere, pentru că Parlamentul a lucrat, au fost sedințe, inclusiv în ultima perioadă, după cum se vede, inclusiv ale Camerei Deputaților. Observ că unii oameni tratează cu ușurință acest subiect, observ că Președintele României apare des la televizor dar nu pentru a lua o atitudine FERMĂ împotriva adoptării unei legi care are ca scop desființarea statului NAȚIONAL UNITAR român, independent si INDIVIZIBIL, ci pentru a ne spune să stăm acasă si că după 15 mai va fi cam tot la fel ca până acum; am sta în case dacă totul ar fi în regulă, dar ce ne facem cu economia care se prăbușește vertiginos odată cu veniturile românilor care încep să nu mai existe, în condițiile în care statul ungar, chiar în această perioadă, subvenționează cu milioane de euro fermierii de etnie maghiară din Transilvania, în condițiile în care continuă pomparea de bani grei, tot din Ungaria, în învățământul cu predare în limba maghiară (oare s-ar putea face o comparație în acest sens între procentul elevilor maghiari care au mijloace tehnice de a putea urma on line cursurile si cel al elevilor români?). Peste toate aceste lucruri, iată că vine si cireașa amară de pe tort, pusă din ”neglijență” de o cameră a Parlamentului României…sau mai bine să-i zicem ”bomboana” de pe coliva care se află la căpătâiul Constituției moarte: libertăți cetățenești nu mai avem, doar botnițe pe figură si o lege a autonomiei ”ținutului secuiesc” care începe să muște din România.
Păi domnule Presedinte, în 1918, când gripa spaniolă făcea ravagii prin Europa, Eroii Armatei Române, țăranii în opinci militare si Generalii lor, nu au stat acasă, ci au făcut România Întreagă, laolaltă cu sutele de mii de români ce s-au adunat la Alba Iulia. O Țară nu se clădește si nu se păstrează prin statul acasă, ci cu oameni Liberi, fără botnițe la gură si lanțuri la picioare. O Țară se păstrează printr-un Stat cu adevărat Național, care-și ocrotește resursa umană si care nu cedează resursa Pământului, un stat care nu-si cedează Suveranitatea.
Noi, oamenii simpli si liberi, vom merge cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc, oricât de greu si de ”incorect politic” ar fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *