Așa a început totul

Așa a început totul, cu un buletin de vot băgat în urnă…si acum, după 30 de ani, mascarada asa zisei democrații continuă.
Ei, politicienii, au nevoie de legitimitate, noi de Libertate. Prin legitimitate ne iau Libertatea. Pe 6 decembrie, cozile la vot sper să fie cu mult mai mici ca rândurile de la Sfintele Moaște si Idolul falsei democrații să cadă răsunător într-un masiv absenteism. Legitimitatea lor se dobândeste printr-o prezență mare la vot. Avem parlament legitim, de aici urmează avem guvern legitim, totul e legitim, căci ne-ați votat în număr mare. Urmează apoi tot legitim votul din parlament, votul vaccinării obligatorii, voturi prin care ni se vor lua drepturi, voturi prin care ne vor scuipa în față…cu votul nostru, căci sunt legitimi. PARANTEZĂ, poate cineva să-mi arate unde scrie în legea alegerilor parlamentare că alegerile se validează indiferent de numărul celor prezenți la vot? Dar revenim, Ce înseamnă legitimitate? Un procent de prezență la vot de peste 40%. Ilegitimitate ar însemna unul de sub 30%. Iar sub 25% ar însemna revoluție, un pumn puternic în bot întregii clase politice, un peste 75% BOICOT de-a dreptul amenințător la adresa lor. Ar însemna un guvern generat de 2,3 partide ce nu adună mai mult de 15% din numărul total al românilor cu drept de vot. Cu asemenea cifre forța lor ar fi slabă, cu mult mai slabă decât este acum. De-abia atunci îi vom putea învinge. Disperarea lor se vădește si prin faptul că sistemul scoate din joben partide mici care nu au rolul să intre în parlament ci să ia între 1 si 4 procente, iar dacă vor să-si bată joc ”spectaculos gen”, le pot da si un 4,9%, cu scopul ca aceste procente să se redistribuie greilor, adică PNL, PSD, USR. Se trezesc astfel multi oameni de bună credință care votează cu ”iepurii” care aleargă de zor prin țară, că voturile lor ajung de fapt prin acea redistribuire tocmai la acei împotriva cărora au votat. Bună treabă. Normal că ”iepurii” sunt vezi Doamne anti-sistem, dar toți, culmea, s-au pupat în trecut pe gură cu sistemul, unii au făcut parte din partidele sistemului, alții au colaborat cu ele, au bătut palma cu ong-urile sistemului, au luat bani si imagine de la sistem, apar la televiziunile sistemului, au lucrat direct cu oamenii sistemului, chiar au lucrat, nu s-au făcut că lucrează, cum se ”produc” acum pe ”piață”. Toți acestia mint de îngheață apele, au tupeu, gură mare si mai ales multă, foarte multă nesimțire, la fel ca angajatorii lor. Nu cred că vor reuși să pcălească multă lume, desi profită din plin politic si nu numai, de disperarea oamenilor, ceea ce e foarte mare păcat, dar vor strânge acele procente de sub 5% pentru a le da prin redistribuire stăpânilor lor. Sper însă să câstige cât mai puțin, de aceea spun, singura soluție viabilă este BOICOT VOT! Anularea votului este doar aparent o solutie din cel putin două motive, cei care anulează votul sunt trecuti la legitimare prin prezență (au gresit cu stampila, n-au văzut bătrânii bine, n-au înteles mecanismul etc) iar procentul voturilor anulate nu-l mai ține nimeni minte, căci televiziunile îl dau în treacăt. ce nu pot da în treacăt este procentul celor care nu s-au dus la vot. Acel procent contează cu adevărat, acel procent nu poate minți, chestiunea cu mortii care voteaza fiind nesemnificativă si iesind din actualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *