Nu mă dezic de nicio picătură de sânge românesc, de nicio jertfă!

Merg din nou la CNCD, de data aceasta pentru Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu si organizarea Zilei Naționale în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului. Sunt deasemenea acuzat de fundația maghiară, că atât în postări, cât și la Valea Uzului, a apărut portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, alături de cel al lui Valeriu Gafencu. Nu vreu să mă justific în fața unora, dar pur si simplu realitatea este că nici în postări, nici la Valea Uzului, nu a fost tabloul lui Corneliu Codreanu. Nu știu de ce a afirmat tovărașul de la fundația maghiară acest lucru, dar putem deduce că acesta nu cunoaște personalitățile istoriei României, așa cum nu cunoaște nici istoria Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului. Fundația din Harghita cere CNCD să fiu pedepsit pentru discriminare, incitare la ură și propagandă naționalist-șovină, desfășurate prin acțiuni si texte împotriva minorității maghiare, pe fondul, citez, ,,afinităților față de mișcările naționalist-xenofobe interbelice”, făcându-se referire la Mișcarea Legionară.
Cei care m-au reclamat se pare în schimb că au afinități puternice față de tribunalele bolșevice din anii 50, pe când exista și Regiunea Autonomă Maghiară, făcută la ordinul lui Stalin, căci atât tribunalele comuniste cât si Regiunea de aceeași factură pedepseau si înfierau aprig orice expresie a identității naționale românești. La fel ca în perioada bolșevică, realitatea și istoria sunt rescrise după bunul plac, Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului fiind asumat de ei ca unul exclusiv maghiar, în acest context orice pomenire a eroilor români înhumați acolo fiind percepută ca o ofensă adusă minorității maghiare. Faptul că în 1994 reprezentanți ai UDMR au dărâmat si ars crucile ridicate în memoria militarilor Armatei Române căzuți în luptele de pe Valea Uzului nu constituie nicio ofensă la adresa noastră, a românilor. Într-un mod cu totul pervers si manipulator, acuzatorul aduce ca argument împotriva noastră un comunicat ONCE, afirmând în același timp că în Cimitir nu se află niciun militar al Armatei Române…dar se face că nu vede că acel comunicat nu spune nici pe departe acest lucru, ci doar face referire la un anumit număr al eroilor români înhumați acolo. Nu mai insist asupra acestui aspect, viziunea intolerantă a unor lideri politici și civici maghiari fiind cunoscută în ceea ce privește Cimitirul de la Valea Uzului.
Faptul că ei ni-l judecă pe Valeriu Gafencu, că se lipește eticheta de extremism pe comemorarea unui om care efectiv s-a jertfit în închisorile comuniste pentru credința lui în Hristos și Neam, denotă din nou, o atitudine bolșevică, antiromânească în opinia mea, relevată si prin felul în care este descris (voi face referire într-o postare aparte la asta) bannerul cu Armata Română în fața Parlamentului Ungariei din campania militară a anului 1919 care a măturat pur și simplu regimul bolșevic Bela Kohn. Tovărășeii din Câmpia Panonică nu au reușit să emită nimic, nici pe vremea lui Kohn, nici în cea a Regiunii Autonome Maghiare fără Rusia, țiitoarea pretențiilor lor nemăsurate, descrise atât de bine de Mihai Eminescu în articolul ,,Echilibrul”, așa cum nu reușesc nici astăzi să depășească faza de breloc al imperiului de la Răsărit, în ceea ce privește geopolitica concepută împotriva României.
Dar oare de ce pe 1 Decembrie am avut cu noi chipul lui Valeriu Gafencu la Valea Uzului, laolaltă cu Avram Iancu, Părintele Justin Pârvu, Ioan Ianolide și harta României Întregi? Hai să le spunem și lor, să înțeleagă mai bine istoria, destinul, acestui neam românesc.
Ziua Națională este despre Harta României Întregi, care înseamnă teritoriul național, dar mai înseamnă ceva, întreaga luptă, jertfă, mărturisire de credință, a celor care au făcut Harta să fie întreagă atât geografic cât și în Duh. Teritoriul nu acoperă numai pământul ci și duhul românesc. Avem un Teritoriu pe orizontală și în același timp unul ce leagă pământul cu cerul, unde sunt împreună toți luptătorii, martirii si sfinții ce dau definiția etosului românesc. Este mai greu de înțeles pentru cei de alt sânge și altă credință, la fel cum greu de înțeles este pentru ei de ce nu murim, de ce încă reperele istorice sunt încă vii în sufletul nostru, de ce numele lor nu sunt uitate deși sunt interzise, de ce mai trăim în acest Teritoriu. De ce oare? Pentru că el se înalță până în Cer, până la Țara lui Hristos si a Sfântului Apostol Andrei. Suntem în Veac si mergem împreună cu cei din Veac, cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *