În puterea Tradiției, în jurul lui Mihai Viteazu!

Tradiția nu se reduce doar un costum național, ”popular”, cum este numit impropriu, ci înseamnă credință, cultură, istorie, datini. Ea este rânduirea neamului, iar această rânduire s-a clădit de-a lungul mileniilor în jurul apărării identității etnice, cu tot ce presupune ea. Tradiția înseamnă, pornind de la această realitate ce a străbătut toate generațiile istorice, luptă. Lupta pentru Libertatea de a fi român, de a ne rândui noi însine soarta noastră, de a ne apăra ,,sărăcia si nevoile si neamul”, așa cum spunea Mihai Eminescu, expresie greu de înțeles la prima vedere, cu o semnificație profundă.
Pentru a rămâne în Tradiție, trebuie așadar să ducem această luptă în prezent, împotrivindu-ne atât agresiunilor pe care le-am simțit până acum si care se perpetuează si în vremurile noastre, cât si celor noi, care se exercită asupra libertății noastre. De aceea, susțin orice demers al societății civile împotriva restricțiilor aberante actuale, de aceea susțin inclusiv orice demers împotriva v@cc!năr!! obligatorii sau a limitării de libertăți pentru oamenii care nu doresc să se w@c!nezz. Pe 1 februarie la Bucuresti, se va face un mars ce pornește din Piața Universității (ora 12) si se termină la guvern. Această manifestare este un semnal transmis către factorii de decizie din această țară împotriva constrângerilor ce se exercită deja sau care se vor produce în viitor, asupra oamenilor care refuză acest act. Este dreptul nostru constituțional de a alege, fără niciun fel de presiune acest lucru, este dreptul nostru de a ne exercita libertatea. Este de datoria conducerii politice a statului să oprească presiunile asupra românilor, presiuni care vin din partea patronilor unor entități economice private sau din partea conducerilor instituțiilor publice, datorie ce provine din respectarea Constituției României.
Rămânem în Tradiție, adică în luptă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *