Amendă maximă pentru protestul împotriva ridicării statuii lui Brukenthal la Sibiu! Demnitatea de român într-o țară ocupată costă.

Asociația Calea Neamului a primit zece mii de lei amendă pentru că nu a respectat locul indicat de Primăria Sibiu, pentru desfășurarea manifestației, anume strada din spatele statuii baronului Samuel Brukenthal. Forțele de ordine au intervenit încă de la început, atentionându-mă în acest sens. Le-am spus foarte clar că-mi asum orice amendă, dar că nu accept ca oamenii care au venit din toată țara la Sibiu să fie supuși umilinței de a sta la coada baronului, mai ales că notificarea Asociației Calea Neamului către Primăria Sibiu, preciza că locul desfășurării protestului va fi în fața statuii, în Piața Mare a orașului. Problema cu sonorizarea am rezolvat-o, trimitând primăriei o nouă adresă prin care am anunțat că în cadrul evenimentului vor avea loc și manifestări culturale. Avem însă posibilitatea să plătim în termen de 15 zile, 500 de lei, fapt consemnat în procesul verbal. În chestiunea cu locul, Primăria a invocat pretextul că în Piața Mare se desfășoară un concert. Din partea noastră putea să se desfășoare orice, putea să vină acolo și Parlamentul European, dar noi nu puteam accepta ca imaginile cu Horea, Cloșca și Crișan, precum si sutele de români veniți să apere Memoria martirilor, să stea la pe un colț de stradă, în spatele unui simbol al ocupantului străin. Din nou nu avem voie în centrul orasului? Pretextele penibile ale Primăriei Sibiu, nu ne amăgesc, semnalul acesta a fost, mergeți mai la margine, mai la distanță…evenimentul cu muzica nu se afla în imediata apropiere a statuii, ci mult la încolo, făcându-se însă simțit cu sonorizarea dată la maximum, doar în timpul desfășurării adunării noastre. Imediat după ce am terminat, s-a oprit și muzica lor.
A doua problemă, referitoare la prezența senatoarei Diana Șosoacă la protest. Nu avem și nici nu vrem să avem nici cea mai mică legătură cu respectiva doamnă, care bineînțeles nu a avut niciun rol în inițierea si organizarea manifestării. Atât eu personal, cât și Asociația Calea Neamului, ne distanțăm ferm de acest politician, care s-a pronunțat în favoarea importării de către România a vaxxinului rusesc Sputnik , care i-a umilit în modul cel mai grav pe români, în momentul în care și-a cerut scuze Ambasadei Rusiei, atunci când un grup de oameni a mers la respectiva ambasadă pentru a aprinde lumânări în memoria celor 3000 țărani români masacrați la Fântana Albă, secerați cu mitralierele de grănicerii ruși. Nu vrem să ne asociem cu personajul care-l susține pe Călin Georgescu, fost presedinte al Clubului de la Roma, organizație masonică. Românii care au venit la Sibiu din Covasna si Brasov mi-au spus extrem de clar toate aceste lucruri. În opinia mea, nu numai datorită acestor două aspecte, ci si a unor discursuri ținute în spațiul public, doamna Sosoacă este un vector de propagandă străină în România. Foarte posibil să mă dea în judecată pentru aceste afirmații, căci din câte am auzit, de când a devenit senatoare, îi amenință pe românii de pe stradă, care spun ceva contra ei, cu dosare penale. Doamna spune că luptă pentru libertate, dar dacă ea nu suportă să fie contrazisă de un om simplu, din poziția de senatoare (zice că e demnitar al statului român), atunci dacă printr-o anumită împrejurare ajunge într-o funcție mai înaltă, ce face cu oamenii simpli care nu sunt de acord cu modul ei de manifestare, îi bagă în puscărie? În fine, ideea este că doamna Sosoacă își face imagine pe la diferite manifestări în care nu are niciun rol în organizare, lipindu-se de ele si asociindu-se cu acestea, având acces pe televiziuni. Celor care mă acuză că nu vreau să mă unesc cu Socoacă, le spun un lucru foarte simplu: nu mă unesc cu nimeni față de care am convingerea sau măcar cea mai vagă bănuială că lucrează pentru străini, indiferent de ce străini e vorba, din Est sau din Vest. Nu vreau ca o dictatură să fie înlocuită cu o altă dictatură! Am certitudinea că românii, dacă au voința necesară se pot conduce singuri. Am certitudinea că sângele Sfinților, Martirilor si Luptătorilor nu s-a vărsat pe acest Pământ pentru ca noi, cei de astăzi să ne uităm spre Vest sau spre Est, ci doar spre Grădina Maicii Domnului, România! Propaganda străină din toate direcțiile se unește într-un singur sens, anume acela că noi nu suntem în stare să ne afirmăm ca Națiune fără a fi supuși celor de dincolo. Marii oameni ai acestui Pământ au spus si au făcut altfel, anume că, trebuie să ne mișcăm între Pâmântul Țării zămislit cu oasele Sfintelor Moaște si Cerul Strămoșilor noștri. Aceasta este Linia Neamului.
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința lui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *