Am un cuvânt de spus împotriva celor care mă/ ne atacă. Când minciuna si manipularea mușcă din unitate; unghiul de filmare de pe pagina doamnei senator Diana Iovanovici Șoșoacă.


Încep cu o întrebare aproape retorică, societatea civilă mai are voie să organizeze propriile proteste sau ele trebuie obligatoriu puse în subordinea unor politicieni și confiscate din punctul de vedere al imaginii în scop electoral, de acestia?
Protestul din Piața Victoriei care a adunat peste 20 000 de oameni a fost organizat de mai multe asociații civice, le-am menționat în postarile anterioare. Cu câteva zile înainte am aflat cu toții că doamna senator Sosoaca are intenția de a organiza si ea un protest fix în aceeasi zi, în acelasi loc și aproximativ la aceeasi oră. Ne-am întrebat de ce nu a ales o altă zi, sau măcar un alt loc, pentru a nu ne bruia unii pe alții cu stațiile de sonorizare, pentru a nu iesi acolo un balamuc din care nimeni să nu mai înteleagă nimic. Am sperat că doamna senator nu poate face totuși așa ceva. Vine ziua de 2 oct. Am ajuns în Piața Victoriei cu o oră înainte de miting, în timp ce tocmai se monta scena noastră și instalația de sonorizare. Piața era aproape goală dar s-a animat puțin cu cei peste 100 de români din Covasna si Brasov și steagurile lor tricolore. La câteva minute după sosirea noastră are loc o secvență halucinantă: îl văd pe un prieten de-al meu cum efectiv se pune în fața unui camion care se îndrepta către zona din fața scenei noastre, spunând că nu se dă în ruptul capului din fața utilajului greu. Instinctiv îi sar în ajutor împreună cu câtiva oameni. Pe remorca mașinii erau câteva boxe mari și elementele unei scene. Era angrenajul pentru mitingul doamnei Sosoacă care ar fi trebuit să fie postat în imediata apropiere a instalației noastre. În jurul mașinii si pe remorcă, vreo 7 indivizi vociferau cu un limbaj violent, doi dintre ei repezindu-se efectiv la noi încercând să ne intimideze. Văzând că nu cedăm, au dat în cele din urmă înapoi camionul, care, trecând prin spatele nostru, s-a oprit undeva mai departe, în stânga clădirii guvernului. I-am lăsat în plata Domnului, vâzându-ne de ale noastre. După o vreme, cele două mitinguri au început aproape simultan, între ele formandu-se partial o linie de demarcație. Doamna Diana a sperat fără îndoială că oamenii de la mitingul societății civile vor migra, ”vrăjiți” de marele ei talent oratoric, spre mitingul ei. Nu a fost să fie…societatea civilă a avut peste douăzeci de mii de participanți iar doamna senator aproximativ 700 de oameni, fapt lăudabil de altfel, cu această ocazie proclamând acolo congresul poporului, cu numărul XV, mi se pare, căci al XIV-lea a fost prin noiembrie 1989. „Problema” a fost ca congresul era la Sosoaca iar poporul care nu avea nicio legătură cu congresul, la noi. Remarc două lucruri pe care le consider grave. Conducătoarea „congresului poporului” desfășurat aproape fără popor, nu a avut minimul de bun simț să facă o pauză de bruiaj prin vociferări și muzică, nici măcar când a vorbit Părintele Amfilohie, nici măcar când a vorbit Domnul General Radu Theodoru, nici măcar când a vorbit Starețul Mănăstirii Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea. Si-a inceput mitingul făcându-ne sclavi, pentru că am întreprins demersurile legale pentru organizarea mitingului nostru și a terminat acuzandu-ne ca suntem plătiți! Logică beton, am fost plătiți de putere să scoatem câteva zeci de mii de oameni în stradă împotriva puterii! Al doilea lucru se pozitionează în zona unei perfide manipulări. Pe pagina doamnei senator, toate filmările se fac dinspre partea stânga, (extrema stângă este oricum poziția ei favorită), astfel încât s-a dat impresia că Sosoaca vorbeste în fața unei mulțimi uriașe, căci din punctul de vedere al imaginii filmate, cei 700 de oameni ”ai ei” s-au contopit cu cei douăzeci de mii de la mitingul societății civile. Deci senatoarea Diana Iovanovici Sosoacă a adunat 700 de fani si s-a filmat cu o mulțime de peste 20 000 de oameni. La fel a filmat si televiziunea care i-a asigurat sonorizarea, scena și camionul. Nu este pentru prima dată când respectiva recurge la astfel de manipulări pentru a crea senzatia că ea scoate în stradă o mulțime de oameni. Obiceiul ei este de a se ”lipi” de diferite proteste la care nu are niciun rol în organizare sau măcar în promovare si de a face de acolo live-uri sau de a da interviuri pe la diferite televiziuni, fără să specifice organizatorii, construind astfel imaginea că domnia sa este miezul la tot si la toate. La fel a procedat spre exemplu și la Sibiu, la protestul organizat de Calea Neamului împotriva ridicării statuii lui Brukenthal. Nu este vorba aici de orgolii, să nu mă întelegeți gresit, este vorba de un mod de lucru al unui politician care urmăreste cu orice scop prin manipulare să-și facă imagine. Este vorba că degeaba le cerem celorlați politicieni să fie corecti, cinstiți, să spună adevărul, să nu mintă, să aibă onoare, când tu procedezi la fel ca oricare politician pe care îl contesti. Este vorba de credibilitate. Da, avem libera alegere, să nu ne asociem cu Diana Iovanovici Sosoacă care își cere scuze unei ambasade străine, anume cea a Rusiei, atunci când un grup de români se duce acolo pentru a aprinde lumânări în memoria celor 5000 de țărani măcelăriți de trupele sovietice la Fântana Albă. Nu vrem să ne asociem cu un personaj care îndeamnă guvernul să importe vaXXinul Sputnik, nu vrem să ne asociem cu Diana Sosoacă care a aruncat în trecut vorbe de ocară asupra Sfintelor Moaște și asupra Sfântului Apostol Andrei. A greșit si s-a îndreptat? Dar nu am auzit nicio scuză în acest sens din partea ei. Nicio declaratie publică. Putea să spună, oameni buni, în trecut am avut pozitii nefericite, iertati-mă. Nu a spus asta, în schimb a venit cu pretexte copilăresti, zicând că cineva i-a spart contul de Fb. si că i-a pus pe pagina ei postări din urmă. A venit cu minciuni! Orice om stie că acest lucru nu este posibil, nu este posibil tehnic vorbind, ca un haker, oricât de tare ar fi el, să posteze acum pe contul tău texte care să fie din 2018 si 2019. Închei acest subiect spunând că nimeni nu a oprit-o pe Sosoacă să vină ca simplu participant la mitingurile societății civile, nimeni nu a oprit-o să-și facă transimisiile ei în direct sau să dea interviuri din mijlocul mulțimii la televiziuni. Spre deosebire de noi, oamenii simpli, stimata doamna are oricand, la orice ora vrea dânsa, acces pe televiziuni, inclusiv pe cele ale sistemul, pe care le înjură de mama focului, pentru că o primesc în emisiunile lor! Curios lucru! De ce doamna senator cu o asa de mare ‘” popularitate” nu organizează propriile mitinguri în alte zile? Oare pentru ca la Iași și la Cluj a vorbit aproape singură? Oare pentru ca la București, în trecut, în paralel cu Piața Universității, fanii ei au organizat la Victoriei proteste de doar 100 de oameni la care i-a fost rușine să mai vină din cauza numărului mic de participanți?

Cu Dumnezeu înainte pentru Biuruința Namului Românesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *