În timp ce statuile unor mari români sunt interzise pe teritoriul României, la Odorheiu-Secuiesc se va ridica în luna mai, statuia lui Csanady Gyorgy, directorul Radioului Maghiar al regimului Mikloș Horthy, soldat cu sute de mii de victime în timpul ocupației horthyste din Transilvania.

Csanady este autorul ,,imnului secuilor”, adoptat în urmă cu câtiva ani de către Consiliul Național Secuiesc, ca imn al așa zisului Ținut Secuiesc. Respectivul autor, pe lângă faptul că a susținut prin funcția ocupată propaganda totalitară si antiromânească a lui Horthy, a înființat și condus Asociația Studenților Secui, organizație ce a militat împotriva urmărilor Tratatului de la Trianon pe întreaga perioadă interbelică.
Așadar cum se face că statuiile asupritorilor românilor au voie să se ridice pe teritoriul statului român? Mai avem de a face cu un stat român sau cu unul ce lucrează de fapt împotriva românilor?
Întrebare retorică, bineînțeles, atât timp cât ”șeful” statului a inaugurat la Sibiu statuia unuia ce a reprezentat un alt regim de ocupație. Vom reveni la Sibiu, vom fi prezenți și la Odorheiu-Secuiesc. Până atunci, Asociația Calea Neamului va sesiza oficial în scris instituțiile în ceea ce privește chestiunea de la Odorheiu-Secuiesc, pentru a nu se zice mai apoi că n-au știut…instituțiile fiind preocupate de prelungirea la nesfârșit a stării de alertă și a certificatului verde, precum si de vânzarea ultimelor active ale unui stat care se sinucide pe zi ce trece pe toate planurile.
Ideea este că poporul român nu are de gând a se sinucide împreună cu un stat ce nu-l mai reprezintă de foarte mult timp, ci are de gând să lupte. O vom face! Cu Dumnezeu înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *