Procesiunea de Florii din Sâmbăta lui Lazăr de la Vârghiș, Covasna.

Mergem din nou acolo, înToarcerea timpului românesc.
Roman Nicolae, unul din cei trei români din Vârghiș care mai știa câteva cuvinte în limba română, în 2017. Când am ajuns atunci în curtea bisericii ortodoxe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, scăpată de prigoana horthysta, s-a uitat spre noi cu o privire pe care nu o voi putea uita niciodată. S-a dus țintă la clopotnița care stătea să cada și a început cu un năduf istoric să tragă clopotul…cu o îndârjire de parcă toată viața lui ar fi atârnat de aceast lucru. De-abia apoi a schimbat cu greu câteva cuvinte cu noi în limba română, vizibil marcat de emoție. Si acum îmi răsuna în creier acel clopot…doar el a mai rămas din biserica ortodoxă de piatră din centrul Vârghișului rasă de pe fața pământului de trupele maghiare de ocupație în anul 1940. Doar Clopotul și o fotografie veche pusă pe Crucea ridicată pe locul fostei biserici construită în 1937. Cea veche din 1807 a scăpat, fiind pe un deal undeva la marginea satului, doar acolo la margine, le era permis românilor să se roage în limba lor.
Pentru privirea lui Nicolae, pentru românii care au murit în limba română și ortodoxie și pentru acel Clopot care strigă peste veacuri tot în românește, vom merge din nou la Vârghiș în Sâmbăta lui Lazăr, pentru ca Hristos să se îndure ca odată și odată, românismul să reînvie în acest loc al durerii și al jertfei aflat în Inima Țării.
Sâmbăta la ora 15,30 va începe la Vârghiș Vecernia. Pornim apoi pe urmele ultimilor români în Procesiunea Floriilor, spre Crucea din centru, spre Doboșeni si Baraolt, cu Dumnezeu înainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *