Opriți vânzarea!

Trădare, numele tău este Fondul Proprietatea, acesta fiind motorul principal al înstrăinarii companiilor românești, frânat timp de doi ani de Legea 173/2020, prin care erau interzise vânzarea acțiunilor companiilor de stat, pe motivul protejării intereselor naționale în perioada plandemiei. Două întrebări retorice, apoi revenim la Fondul Proprietatea, cheia ”afacerii”. De unde știau în 2020 factorii de decizie din România că ”pandemia” va dura 2 ani? De ce înainte de 2020 si de acum încolo, după 15 august, când expiră interdicția vânzării, se consideră că nu mai este nevoie de apărarea interselor naționale?
Una dintre cele mai perverse manevre antinaționale de după 1989 a fost crearea Fondului Proprietatea, societate pe acțiuni înființată de Guvernul României în 2005, ,,pentru asigurarea resurselor financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate abuziv de statul comunist”, ”despăgibirea” făcându-se în acțiuni. Acționarul inițial unic a fost statul român. Scopul declarat a fost așadar unul nobil…dar în scurt timp au început ”afacerile”, adică vânzarea pe 30 de arginți. Din primăvara lui 2008 a fost posibilă vânzarea acțiunilor către entități străine, în numai câteva luni, statul pierzând deja 30% din acțiuni. În prezent statul român mai deține ceva în jurul a 0,09%. Fondurile străine de investiții au luat totul, acestea bineînteles neavând absolut nicio legătură cu obiectivul inițial al Fondului, adică cu despăgubirea bunurilor confiscate de regimul comunist. Au o directă legătură însă cu deposedarea poporului român de proprietățile sale strategice, Fondul deținând procente importante din Hidroelectrica, Salrom, Portul Constanța, OMV Petrom, Tarom, E-Distribuție Banat SA, E- Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea SA, Engie România SA, Alro SA, etc. Administrator unic al Fondului este Franklin Templeton Investment Management din Marea Britanie. În prezent, Fondul Proprietatea a cooptat pentru acordarea de consultanță financiară în vederea listării la Bursa din Londra a acțiunilor Hidroelectrica, Banca de Investiții Rothschild, care în 2005 a intermediat și preluarea de către austriecii de la Erste Bank a Băncii Comerciale Române, constituită în 1990 prin preluarea activităților comerciale ale Băncii Naționale a României.
Cele de mai sus reprezintă o parte din imaginea unei Românii vândute, date pe 30 de arginți străinilor. Puterea financiară este în mâna lor și de aici rezultă presa aservită, întreg mecanismul care a produs sistemul politic prin partidele trădătoare, întreg sistemul ”democratic” cu așa zisa putere și opoziție, întreaga lor finanțare și întregul lor circ televizat prin care stăpânesc de peste 30 de ani un popor. Asa s-a distrus în mod dirijat Educația si Economia, asa s-a distrus speranța de mai bine în țară, asa au luat drumul strainatii milioane de români. Prin această acesta imagine va explicati multe, găsiți unul dintre răspunsurile la întrebarea ,,de ce România este condusă de „ei”?
Pentru unii este greu să închirieze un autocar pentru a merge de colo până colo la un protest sau o manifestare națională, pentru alții e atât de simplu să vândă ce acțiuni au mai rămas statului român, să înființeze, finanțeze trusturi de presă, partide etc.
În plan fizic, raportul de forțe este net în favoarea lor, adică nici nu poate fi vorba de vreun raport de fapt.
Noi avem însă Nădejde, căci cu noi este Dumnezeu, iar credința, nădejdea noastră poate răsturna acest raport nefast. Trebuie să ne facem datoria până la capat, datoria de a spune NU în fața lor, de a fi demni și de a lupta pentru Libertatea de a fi român. O singură clipă hărăzită de Dumnezeu poate schimba Istoria, dacă în fața acelei ”secunde” suntem prezenți.
Doamne ajută, frați și surori de sânge și credință!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *