Cu ajutorul lui Dumnezeu am înființat partidul cu numele Mișcarea Națională.

Nu suntem un „alt partid” ci suntem continuarea politică a luptei de 10 ani dusă de Asociația Calea Neamului.
Obiectivul nostru este eliberarea României de sub ocupația străină, redobândirea Libertății de a fi Român. Am făcut public acest demers politic de pe un front de luptă, din fața statuii baronului Samuel Brukenthal, aceasta reprezentând simbolul ocupației străine împotriva căreia noi pornim la atac.
Vorbim de ocupația străină atunci când Canalul Bâstroe distruge Delta Dunării, când ni s-a impus în anii trecuți waxinarea aproape obligatorie si certificatul verde, când multinaționalele sfidează România și isi externalizează profiturile, când pământul agricol al țării se vinde la liber către străini, când capitalul de dincolo sufocă firmele românesti, când ni se impune cel mai mic salariu minim pe economie din Europa si frații nostri sunt trimiși de nevoi să muncească în toată lumea.
Ocupația străină înseamnă o educație din care se rup paginile isoriei și culturii identității naționale, punându-se în locul lor istoria altor popoare si o așa zisă educație sexuală.
Ocupația înseamnă prigoana corectitudinii politice împotriva sfinților și martirilor închisorilor comuniste, atacul programat si sustinut împotriva Bisericii Ortodoxe, atacul împotriva Crucilor Eroilor Armatei Române din Cimitirul de la Valea Uzului, împotriva statuii lui Avram Iancu de la Turda, a lui Mihai Viteazu și Mihai Eminescu de la Oradea.
Ocupația străină înseamnă cosuveranitatea Ungariei în România, retrocedările ilegale către noii grofi si UDMR la guvernare de zeci de ani încoace.
Eliberarea de această ocupație care zdrobește România, impunerea instituțională a Libertății de a fi Român, înseamnă scoaterea din majoritatea parlamentară si de la guvernare a vechilor partide PNL, PSD, UDMR, USR, cozile de topor ale ocupației și înlocuirea lor cu forțe politice naționaliste autentice. Eforturile societății civile naționale au fost si vor fi în continuare vitale. La acestea am participat si noi de-a lungul anilor, cu toate puterile. Am reusit în unele cazuri să reacționăm decisiv si să le stopăm sau le frânăm planurile tradătorilor. Acestia însă au luat-o din nou si din din nou de la capăt prin noi legi date în parlament sau prin ordonante de urgentă împotriva intereselor poporului român. Ce poate face societatea civilă prin eforturi colosale, prin epuizare fizică si logistică în zeci de mitinguri si marsuri, parlamentul poate face contrariu printr-o simplă ridicare de mână ce apucă 30 de arginți… durează câteva minute. Guvernul poate să emită o ordonanță de urgentă peste noapte. Totul la ordin. Societatea civilă națională poate si este extrem de important să intervină dar nu poate să o faca întotdeauna la timp si nu întotdeauna cu succes. De-a lungul zecilor de ani am simțit asta din proprie experientă. De peste 30 de ani am asteptat de la altii să se întâmple ceva din punct de vedere politic, am asteptat fără îndoială prea mult. Sunt oameni care spun că mai trebuie să avem răbdare, că nu avem șanse, că nu este momentul, că motorul sistemului trebuie să se gripeze singur. Eu, noi, mai putem aștepta, fără discutie, în schimb România nu mai poate astepta, căci este nu pe marginea prăpastiei, ci în cădere vertiginoasă în această prăpastie a ocupației străine. Noi mai avem timp, România însă nu mai are. Instituțiile statului trebuie re-românizate, repuse în slujba Art. 1 din Constituția României, curățate de trădători, nevolnici și incapabili și revitalizate de români cu o conștiință națională profundă și buni profesioniști. Acest fapt nu se poate atinge decât prin mijloace politice. Recuperarea bogățiilor naturale ale țării înstrăinate de 33 de ani încoace, la fel, nu se poate face decât prin hotărâri politice. Ne-am săturat să cerem politicului adeseori în zadar Libertatea de a fi Român, trebuie să devenim noi, împreună cu alți naționaliști, puterea politică capabilă să redea poporului libertatea de a fi român, de a-si orândui singur propriul destin, de a-si recăpăta Moștenirea Națională adică bogăția Cerului, mostenirea cultural-istorică reprezentată de voievozii, martirii, sfinții și marii oameni de cultură și bogăția Pământului, resursele naturale. O familie nu primește ordine de la vecini ce și cum să facă, cum să-si crească copii, ce să pună pe masă, cum să-si rânduiasca economiile, cum să-și cinstească strămoșii. Cu atât mai mult o țară nu poate să facă acest lucru, anume să primească ordine! Acestă ordine, această rânduiala se cuvine a ne o face singuri. Nu însemnă că trebuie să ne batem, să ne dușmanim cu vecinii. Vrem relații bune cu toată lumea, relații care trebuie însă să aibă la bază în primul rând respectul reciproc, relații construite pe demnitate, nu pe ținutul căciulii în mâini la înaltele porți de la Vest sau de la Est! Este obligatoriu ca alianțele politice și militare să fie puse în slujba intereselor noastre naționale, trebuie să negociem la sânge totul, dar nu trebuie în niciun caz să negociem destinul istoric al Neamului Românesc trasat de înaintașii noștri. Pentru a fi în stare să și facem asta, nu doar să ne dorim asta, trebuie să ne ridicăm din genunchi, adică trebuie să avem o armată proprie performantă, o economie generată de capital propriu, agricultură în mâna românilor, comerț în mâna românilor, turism în mâna românilor, industrie în mâna românilor, bănci în mâna românilor și în primul rând, educația, adică resursa inteligenței native a nației, în slujba țării. Tinerii noștri, laureați ai marilor olimpiade naționale și internaționale trebuie recompensați cu cel mai mare preț pentru a rămâne în țara și a lucra pentru ea. Bani pentru toate aceste lucruri există, oameni buni! Banii sunt în averile frauduloase ale clanurilor corupției care au jefuit România, banii sunt la clanurile interlope care ne sfidează din castelele lor cu turnulețe și știți bine la cine mă refer. Recuperarea acestor bani de la ei, de la jefuitori, tine exclusiv de o voința politică care poate genera o justiție liberă să confiște conform legii aceste mari averi în interesul unui stat român aflat în subordinea marilor interese ale regenerării României.
Am înființat Miscarea Națională luând act atât de acestă necesitate vitală cât si datorită faptului că nici eu, nici foarte multi naționalisti români nu se regăsesc în actualele partide din opoziția extra sau intra parlamentară. Sunt o grămadă de oameni buni care încă stau pe margine din punct de vedere politic. Mișcarea Națională se adresează în primul rând lor. Iar dacă ne intreba cineva ce am făcut pana acum, ce „ne recomandă”, le răspundem că
Miscarea Națională continuă din punct de vedere politic demersurile Asociației Calea Neamului. Nu am apărut de nicăieri, nu am aparut peste noapte si nici printr-o conjunctură, ci dintr-o luptă organizată de aproape 10 ani, în sute de acțiuni. Personal mă aflu pe baricada naționalistă din perioda studentiei mele de la Târgu-Mures. Nu am dezamăgit pe nimeni niciodată, nu am dat niciun pas înapoi și am mers întotdeauna acolo unde este mai greu fără să facem compromisuri. Principalul nostru discurs a fost acțiunea.
Nădăjduiesc că vom fi sprijiniți în continuare de partenerii noștri din societatea civilă națională, alături de care am fost de-a lungul tmpului în lupta pentru România.
Acum, pe acest drum politic, suntem pe deplin conștienți că pornim o misiune aproape imposibilă, căci sistemul este în așa fel construit încât să stopeze orice formulă politică din afara lui prin cadrele legislative create de el și prin mașinăria de propagandă menită să genereze frică, zvonuri, manipulări. Am simțit asta și în acțiunile noastre civice de pe Calea Neamului, o vom simți și mai acut acum. Transmit tuturor: nu vom da înapoi, orice atac ne va face să fim și mai determinați. Dacă vor pleca unii oameni de lângă noi, vor veni alți români alături de noi. La fel s-a întâmplat și în cazul Asociației Calea Neamului, care la rândul ei va merge înainte.
Dincolo de logica lumească, există logica, voința divină și de aceea, acei care au luptat cu sufletul curat pentru Neam au biruit în Veac.
Vă spunem din nou si din nou, tuturor, lasati deznadejdea la o parte căci mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *