Pentru prima oară.

Pentru ce nu suntem noi „o altă” asociație. Pentru că am făcut câteva lucruri pe care nu le-a mai făcut nimeni înaintea noastră și nici după noi: pentru prima dată am inițiat mobilizarea a sute de români din Covasna și Harghita să vină în stradă, la București, pentru sustinerea cauzei identității naționale românești, în jurul lor unindu-se mii de români din celelalte colturi ale țării.
Pentru prima oară în istorie am reușit să strângem 1000 de români din toată țara la Târgu-Secuiesc de 1 Decembrie, dăruind cu acest prilej 1000 de steaguri tricolore.
Pentru prima dată am reușit să strângem peste 1500 de icoane de la oamenii de pe întreg cuprinsul României, pe care le-am dăruit românilor din Covasna și Harghita în preajma Zilei Naționale.
Pentru prima dată în istorie cetele reunite ale urșilor din Dărmănești, 300 de oameni, au venit la Sfântu-Gheorghe în cea mai puternică demonstrație de forță identitară.
Pentru prima oară am reușit să stopăm arboarea pe stâlpii orașelor a steagurilor Ungariei de 15 martie pe întreg teritoriul jud. Covasna, in urma acțiunii din 2021 prin care am arborat Tricolorul Românesc lângă steagul statului străin, în centrul orașului Sfântu-Gheorghe.
Pentru prima oară cineva a întrerupt discursul anual al lui Viktor Orban de la Băile Tușnad cu afișarea unui banner care transmitea un adevăr incontestabil: Ceva este etern, Transilvania, pământ românesc!
Pentru prima dată, o asociație desfăsoară un program de burse de studiu dedicat elevilor români din Covasna, Harghita, Mureș și Satu-Mare.
Pentru prima data în istorie s-a sărbătorit Ziua Națională și Ziua Imnului în centrul orașului Odorheiu-Secuiesc.
Din această Asociație a luat naștere partidul Mișcarea Națională. De aceea nu suntem „un alt” partid, avem în spate un istoric de fapte pe care nu le-a mai făcut nimeni înainte și nici după noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *