Prima noastră acțiune din Covasna și Harghita s-a întâmplat în iarna lui 2014, încărcată de peripeții dar și de Nădejde. Povestea fără de sfârșit a pașilor nostri din Inima Țării a început pe scurt cam așa…într-una dintre desele noastre discuții, Florin Palas zice: frate, trebuie din nou să facem ceva „pe zona Transilvania” si să continui ce ai început la Târgu-Mureș pe vremea studenției. Să mergem în Harghita și Covasna! Acolo este Domnul Profesor și ne poate ajuta. Se referea bineînțeles la domnul Lăcătușu Ioan , pe care-l știam de la edițiile Universității Izvorul Mureșului. I-am răspuns lui Florin pe loc și foarte entuziast: mergem frate acolo și acționăm prima dată în cel mai greu loc. Dau căutare pe internet ,,fenomenul de maghiarizare”, găsesc un studiu academic al domnului profesor Radu Baltasiu despre câteva localități din Covasna și Harghita elocvente în acest sens. M-a sfârtecat până în inimă „tabloul” din satul Doboi, com. Plăiesii de Jos. Înainte de Dictatul de la Viena existau 500 de familii românești. În 2014 mai erau aproximativ 25 familii, tragedia cruntă constând pe lângă diminuarea drastică a numărului si în faptul că toți românii vorbeau în viața de zi cu zi în limba maghiară, româna auzindu-se doar la biserica ortodoxă din sat, căruia Primăria Plăiesii de Jos a UDMR îi atribuise statutul de simplă stradă! Cumplit!
Deci dacă e cumplit, facem acțiunea la Doboi! Mergem cu pachete alimente de bază însoțite de steaguri tricolore în sat de Sfântul Nicolae. Luat legătura cu domnul profesor Ioan Lăcătușu, expus dorința noastră de acțiune, cerând binecuvântare de la IPS Ioan Selejan, pe atunci Episcopul Harghitei și Covasnei. Dat drumul pe Facebook la campanie în acest sens. Ni se alătură Asociația Neamunit condusă de Aureliu Surulescu, enoriașii bisericii Sfântul Gheorghe din Brașov si Victor Roncea. Strâng fonduri de la oamenii buni din țară cu mare succes. Cumpărăm toate cele necesare, umplem până la refuz porbajele mașinilor, pornim spre Doboi…și acum urmează de fapt începutul. O ceață opacă ca un metal alb ne lovi cu vreo 20 km înainte de Plăiesii de Jos, drumul fiind de asemenea viscolit vârtos de zăpadă. Eram o coloana de vreo 15 mașini și la un moment dat nu mai știam precis pe unde mergem. Zarisem cumva Primăria din Plăiesii de Jos, după un timp o văzusem din nou și din nou, dându-ne seama că ne învârtim într-un cerc…continuăm și în toată marea noastră disperare de alb cu crivăț, o siluetă neagră se făcu văzută undeva în dreapta unui drum ce părea fără final. Ne-am luat instinctiv după ea. Biserica Sfinților Arhangheli, din varful Dealului, reperul nostru din incursiunea de recunoaștere din toamnă, când ne întâmpinase un cer senin, se văzu de abia după ce intrarăm în sat, la marginea lui așteptându-ne femeia pe care o văzusem. Nu știm cum doamna Maria ajunsese Atât de repede de la marginea drumului până la poalele Dealului unde era Paraclisului Ortodox. Nu ne-am bătut capul, fiind bucuroși că il vedem în sfârșit pe părintele din sat înconjurat de o mulțime de oameni. Coborâm din mașini, îi spunem Sărut Mâna și ne prezentăm. Doamne ajută fraților, ne zice părintele, dar cine sunteți? Păi suntem din Brașov si București, cutare și cutare, a vorbit domn profesor Lăcătușu cu Sfinția Voastră că venim cu daruri de Sfântul Nicolae pentru oamenii din sat! Nu știu nimic, nu m-a sunat nimeni, dar sunteți bineveniți, ne spune mirat la culme părintele…pe la noi nu vine nimeni! Pun mâna pe telefon, îl sun pe domnul Lăcătușu…Doamne ajută, suntem la Doboi, dar… Mihai, la Dobolii de Jos mi-ai spus ca vă duceți, vă așteaptă părintele Filip cu toți oamenii la biserică!!!! Mi-am dat seama de deficienta de comunicare Doboi- Dobolii, doar că Doboi era în Harghita și Dobolii în Covasna! După câteva secunde de cumpănă, raspund: rezolvăm! Mă întorc spre părintele Lupu, ne prezentăm cum se cuvine si-i spunem că dacă tot am ajuns aici, dam pachetele oamenilor… care se stransera de fapt la un parastas. Rezolvat problema, tăranii uitându-se la noi ca la „urs”, adică cum de veniseră la ei cu plasele pline ochi niște orășeni de Brașov și București? Noroc că trecuse nenorocita de campanie electorală căci altfel ar fi crezut alte lucruri, deși cine ar fi depus atâta „efort” pentru 50 de voturi? Le-am spus, darurile sunt din partea românilor din întreaga țară în semn de dragoste creștinească fața de ei, de românii din Covasna și Harghita. Epitropul bisericii, domnul Nicolae, pe care-l întâlnisem în toamnă, povestind mai mult cu dumnealui, le-a tradus gândul nostru, garantând buna noastră credință, oamenii luminându-se mai apoi la față. Atunci am și aflat una din principalele lor nevoi: lipsa încălzirii școlii românești din sat, care făcea corp comun cu paraclisul bisericii. Le-am promis că vom rezolva cumva și acest lucru. Școala cu predare în limba maghiară din comună era o clădire în toată regula, cu tot ce trebuie, în a noastră in schimb, copiii stăteau iarna îmbrăcați ca afară. În fine, după vreo 2 ore de stat la Doboi, ne-am repliat spre a ajunge și la Dobolii de Covasna…Dumnezeu ajutandu-ne să ne mai rămână bani în cont după ce cumpărasem toate cele necesare pentru un sat. Oprit în Sfântu-Gheorghe, refăcut proviziile și ajuns spre seară acolo unde ne așteapta celălalt preot, Parintele Filip. După scuzele de rigoare, ne-am organizat în sensul că a trebuit să mergem din casă in casă de român, căci bineînțeles, oamenii nu ne-au mai așteptat la biserica asa cum fusese planul inițial. Am făcut ca la Bobotează, mers cu preotul prin sat. Intram în prima casă, dăm pachetele, auzit vorbind ungurește, intram în a doua, la fel, în a treia la fel, la a patra familie i-am spus cu jumătate de gura preotului: părinte, dar noi am vrea să mergem la români…că de unguri cam are cine să aibă grijă…Părintele cu un fel de zâmbet amar ne-a șoptit: dar la români mergem…doar că ei mai vorbesc în familie și ungurește…mulțumim lui Dumnezeu că se țin în credința ortodoxă, altfel…
Da, mulțumim lui Dumnezeu, căci Biserica își făcea datoria pe deplin, nu însă și statul care într-o localitate aflată la doar 20 km de Brașov nu a găsit de cuviință să organizeze și o școală, secție cu predare în limba română, acolo unde există câteva zeci de copii români! Vrei învățământ românesc, faci naveta la Sfântu-Gheorghe sau Brașov! Scoli copilul la 5 dimineața, plătești naveta, îl pui pe drum singur, căci părinții trebuie sa mai și muncească si-l trimiți undeva unde are marele „privilegiu” să învețe în limba oficială a statului român! Când am spus la emisiunea doamnei Adriana Bahmuteanu că în Dobolii de Jos nu există învățământ cu predare în limba română, la fel ca în multe alte localități din Covasna și Harghita, s-a sesizat CNA, care a organizat ședință de tip comunist de condamnare a moderatoarei ce a avut marea „vină” de a nu mă contrazice pe acest subiect! Să caute CNA pe site-ul Ministerul Educației Naționale și să vadă că nici acesta nu are cum să mă contrazică: da, nu există în Dobolii nici măcar o bancă de școală unde un copil român are posibilitatea să studieze în limba maternă. Punct! Revenim…după câteva ore de colindat pe ulițele satului, ne repliem la mașini spre finalul unei zile atât de încărcate de sentimente contradictorii peste care însă se înalță bucuria unei misiuni îndeplinite, nu într-un singur sat, ci în două, aflând astfel abrut, pe teren, care este realitatea cruntă din Inima Țării care a bătut în fața noastră prin lacrimile și bucuriile de Nădejde ale unor țărani și copii.
Și ne-am întors în următorul an, la Doboi, Harghita, de Florii, 2015, tot împreună cu Neamunit și Aureliu Surulescu, având de această dată în trupa noastră corul ASCOR condus de Părintele Costin Butnar din Brașov si doi Profesori: Ioan Lăcătușu și Radu Baltasiu. Am mai avut ceva: o centrală termică cu 14 calorifere pentru școală și paraclisul ortodox. Asta chiar a fost o minune, nici eu nu credeam că vom reuși într-un timp atât de scurt. Dar românii din Țară au crezut, la fel și Părintele Protopop al Brașovului, Dănuț Gheorghe Benga, care după doar 5 minute de discuții nu a pregetat să ne sară în ajutor. Dumnezeu să-i dea sănătate și fericire, la fel și tuturor oamenilor inimoși a căror inimă de român a bătut în pieptul acelor tarani și copii.
Atunci, în primăvara Floriilor am urcat cu toții Dealul înalt cât un munte, Dealul Doboiului dintre Paraclisul Ortodox și Biserica Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil din varful lui. Între Vale și Vârf este Cimitirul unde Ion din botezul cu apă a devenit Janos la botezul cu pământul sfârtecat de obuzele Dictatului de la Viena. Între Vale și Vârf l-au ucis pe notarul Ioan Ardelean, luptător pentru cauza alor noștri, acolo au ucis-o și pe soția lui, Maria. Au Cruce în vârful acela ce nu s-a lăsat răpus de lângă biserica care nu a fost atinsă de nicun obuz! . Între Vale și Vârf le-au cântat studenții țăranilor în 2015 ,,Treceți Batalioane române Carpații”. Ultimii români din satul Doboi, Harghita, care nu mai vorbesc românește în casele lor, s-au ridicat Atunci în picioare si-au început cu brațele ca niste ramuri vechi înțepenite de stejar, să aplaude… plângând.
Iar când primăvara a venit, am urcat dealul cât un munte.
