În vizită la Primăria Dărmănești

În vizită la Primăria Dărmănești, jud. Bacău. Ședință de lucru în care am pus la punct împreună cu domnul primar Constantin Toma detalii organizatorice ale manifestărilor dedicate Zilei Armatei din 25 octombrie. Constantin Toma, fostul meu coleg de liceu de la Comănești, anul acesta prin primăvară, s-a pornit să scrie istorie si va rămâne în Istorie pentru decizia sa curajoasă si demnă de restabili caracterul internațional al Cimitirului Eroilor de la Valea Uzului, prin ridicarea unui Monument dedicat tuturor militarilor căzuți în luptele de la Valea Uzului si a 52 de Cruci în memoria Eroilor Români. După acest lucru, s-a pornit furtuna…Monumentul și Crucile sunt de piatră, iar noi suntem mulți; vom ține piept vremurilor împreună, așa cum am făcut-o de Ziua Eroilor, 5000 de oameni, așa cum o vom face si de Ziua Armatei. Cu pace si demnitate, ne vom cinsti Eroii așa cum se cuvine. De la Dărmănești, am ajuns bineînțeles si la Valea Uzului împreună cu doamna Daniela Lungu si echipa de filmare a televiziunii din Onești. Povestim mâine. Doamne ajută fraților, suntem pe drumul cel bun, un Drum, o Cale, ce va fi luminată pe 25 octombrie de 150 de Torțe, 150 de inimi ce nu încetează să bată, căci sunt Inimi de Eroi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *