Opriți vânzarea ultimelor companii de stat românești, înstrăinarea ultimelor surse de suveranitate economică!

Pe 15 august expiră interdicția de vânzare a acțiunilor deținute de statul român la marile companii naționale, acestea putând fi scoase la vânzare pe bursă. Este vizată Hidroelectrica, un colos energetic de nivel european, Fondul Proprietatea optând pentru tranzacționarea ei pe Bursa din Londra, Salrom (exploatarea sării), Tarom, CFR Marfă și Portul Constanța. Practic, ultimii ”plămâni”ai suveranității economice naționale vor înceta să mai respire pentru România, entitățile străine putând achizitiona cu ușurință capitalul majoritar, având puterea financiară și voința politică de a desființa total suveranitatea economică a țării noastre.
Cerem Guvernului și Parlamentului să stopeze înstrăinarea acestor companii românești, le stă în putere să facă acest lucru!
Facem apel la toate forțele românești să ia atitudine împotriva acestui act de trădare națională. Ridicați Steagul, ridicați Nădejdea că nu suntem morți și că suntem capabili de a mai avea o reacție, ridicați revolta poporului împotriva vânzării a ceea ce ne-a mai rămas al nostru.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *